Miercuri: Intrare liberă la Muzeul Municipal Mediaș!

Cu ocazia Zilei Europene a Patrimoniului sunteți invitați, indiferent de vârstă să vizitați gratuit expozițiile Muzeului Municipal Mediaș, miercuri, 19 septembrie, între orele 10.00 – 18.00.

Ziua Europeană a Patrimoniului este organizată în fiecare an în luna septembrie. În cadrul acestor evenimente cetăţenii Europei sunt invitaţi să viziteze gratuit monumente istorice, muzee sau situri de patrimoniu. Este de asemenea ocazia de a fi promovate obiective istorice mai puţin cunoscute sau care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg. Inițiativa Zilelor Europene ale Patrimoniului aparține Consiliului Europei, iar din 1999 evenimentele se desfășoară sub patronajul comun al Consiliului Europei și Uniunii Europene.

În Anul Centenarului Marii Uniri, tema aleasă este „Locuri ale Memoriei” cu scopul de a promova a diversitatea culturală,  dialogul intercultural și coeziunea socială, contribuind astfel la promovarea patrimoniului cultural ca un element important al relațiilor dintre Uniunea Europeană și celelalte state, bazate pe interesele și cerințele țărilor partenere și pe competențele europene în domeniul patrimoniului cultural.

Pentru vizitatorii Muzeului Municipal Mediaș, în data de 19 septembrie, sunt pregătite două expoziții pe această temă prin care se urmărește conştientizarea sentimentului locuitorilor de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural şi îmbogăţirea cunoaşterii diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.

Expoziție de fotografie: Mediașul în ”Epoca de Aur”. Amintiri din perioada regimului comunist surprinse în imagini din fototeca Muzeului. Fotografiile sunt grupate, în cadrul expoziției, astfel încât sa prezinte diferite aspecte din istoria recentă a orașului, organizate pe domenii largi de activitate care surprind instantanee referitoare la : industria și agricultura locală, sănătate,  învățământ și tineret, cultură, peisaje urbane, dar și propaganda comunistă. Astfel se aduce în atenția publicului actual, o mică parte din atmosfera și oamenii burgului medieșean din a doua jumătate a secolului XX.

Expoziția de etnografie: Ocupaţii tradiţionale şi port popular de pe Valea Târnavelor. Expoziția prezintă, prin patrimoniul etalat: ceramică, unelte, mobilier, țesături, tradiția și arta populară românească, săsească și maghiară din arealul Mediașului.

 

 

Primăria Medias premiază cititorii în Anul Centenarului Marii Uniri

Miercuri, 19 septembrie, de la ora 13.00, Primăria Mediaș va organiza la sediul Bibliotecii Municipale ,,St. L. Roth’’ un eveniment cultural, în cadrul căruia va premia cititorii care au lecturat cele mai multe cărți în Anul Centenarului Marii Uniri.

Vor fi premiate cinci categorii de cititori, în funcție de vârsta lor: până la 14 ani, 15 – 25 ani, 26 – 40 ani, 41 – 60 ani și după 61 de ani.

Totodată, va fi prezentat Softul de bibliotecă Liberty5 care este o aplicație Internet / Intranet ce înglobează concepte de programare de ultima oră și include mai multe facilități, printre care: achizitii, catalogare, inventar, seriale, circulație, împrumut inter-bibliotecar, catalog on-line. În plus, sistemul deține facilități speciale pentru interconectarea bibliotecilor, precum și pentru catalogarea și accesarea la distanță a resurselor electronice.

Special pentru cei care au trecut pragul instituției de cultură în anul 2018 este pregătit un recital al îndrăgitului, actor, scriitor și muzican Lucian Dragotă și vor fi prezentate cărțile autoarei Laura Baban despre un cățel minunat pe nume TIC.  

Lucian Dragotă, preotul din grupul ,,Vacanța Mare’’ revine la Mediaș și pentru a avea un moment interactiv cu tinerii care doresc să urmeze cursurile Școlii de actorie New Talent, pe care a înființat-o în anul 2005. El va împărtăși din tainele actoriei și va încerca să descopere talentele celor care visează să pătrundă în lumea teatrului și a filmului. Lucian Dragotă a înregistrat 3 albume,  două de muzică rock numite ,,Anotimpuri’’ și ,,Black/White’’, muzica și versurile aparținându-i artistului din Câmpulung Moldovenesc. Al treilea album este de colinde cu compoziții proprii și colinde cunoscute.

Programul manifestării va fi următorul:

13.00 – Primirea invitaților

13.30 – Moment artistic cu actorul Lucian Dragotă

13.45 – Prezentare Soft Liberty5  cu Vladimir Munteanu de la Softlink

14.00 – Recital la chitară cu actorul Lucian Dragotă

14.15 – Prezentare carte ,,Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini’’  de  Laura Baban

14.30 – Premierea cititorilor care au lecturat cele mai multe cărți

14.45 – Moment interactiv cu actorul Lucian Dragotă

15.00 – Încheierea manifestării

 

 

 

Martie – luna Mărțișorului, sărbătorită la Mediaș

Spectacol folcloric dedicat centenarului Marii Uniri

În luna martie, Primăria Municipiului Mediaș a pregătit o serie de evenimente adresate tuturor medieșenilor.

În data de 10 martie 2018, începând cu ora 18:00, medieșenii sunt așteptați la Sala Traube, la spectacolul „Ești o minune, femeie!” dedicat Zilei de 8 Martie. Atmosfera va fi întreținută de către trupa medieșeana de teatru Noi siAtât, de către interpretul de muzică ușoară Gabriel Dorobanțu precum și de membrii clubului „Magic of the Dance“  și de tinerele talente de la Clubul Copiilor.

Sâmbătă, în data de 24 martie 2018, se va desfășura Marșul pentru viață, eveniment organizat de Protopopiatul Mediaş în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaş. Toți cei care susțin inițiativa sunt așteptați la ora 16:00 la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” , urmând marșul, pe traseul Piața Andrei Șaguna – Spitalul Municipal Mediaș – Str. I. Gh. Duca – Piața Regele Ferdinand I. Marșul pentru viață va fi urmat de o conferință susținută la Sala Traube de către Pr. Prof. Uni. Dr. Stelian Tofană.

Vineri, în data de 2 martie 2018, începând cu ora 18:00 la Sala Traube are loc un spectacol folcloric dedicat Centenarului Marii Uniri.
Spectacolul este susținut de către Ionuț Fulea, Costel Popa, Bogdan Toma, Cătălin Hasa și Ansamblul de dansuri al Școlii Generale Hermann Oberth Mediaș. Intrarea este libera.

Muzeul Municipal Mediaș găzduiește în perioada  29 martie – 27 aprilie 2018 o expoziție temporară de artă plastică intitulată „Materie, spirit și culoare în arta medieșeană contemporană.”

În data de 1 Martie 2018, Biblioteca Municipală „St.L.Roth” Mediaş organizează acțiunea „Mărțișoare pline de candoare” – mărțișoare și felicitări handmade, motive populare românești cusute pe etamină. Acțiunea face parte din proiectul  „Șezătoare printre cărți – Atelier de cusături populare românești”, organizat la Bibliotecă, în parteneriat cu Școala „Mihai Eminescu” Mediaş pe întregul an școlar 2017 – 2018. Expoziția este deschisă publicului larg pe toată perioada lunii martie. 

În perioada 1 martie – 16 martie 2018 la Biblioteca Municipală „St.L.Roth” va avea loc o expoziție de carte tematică intitulată „Femei în literatură.”

În perioada 19 martie – 30 martie 2018 Biblioteca Municipală „St.L.Roth” Mediaş găzduiește o expoziție de carte intitulată „Martie aniversar.” În perioada 26 martie – 30 martie tot la Biblioteca Municipală Mediaș se va desfășura „Şcoala Altfel”, unde se vor organiza următoarele ateliere:

  • 27 martie, orele 09:00 – 12:00 – Primăvara naturii şi a copiilor”, invitaţi Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, clasa I A, îndrumaţi de profesor învăţământ primar Camelia Ciugudean.
  • 28 martie, orele 09:00 – 12:00 – Atelier de pictură pe sticlă”, invitaţi Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, clasa a III-a A, îndrumaţi de profesor învăţământ primar Marcela Florea.
  • 29 martie, orele 09:00 – 12:00 – Un ceai cu aromă de carte”, invitaţi Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, clasa I B, îndrumaţi de profesor învăţământ primar Emilia Muntean.

Sala Traube va gâzdui vineri, în data de 16 martie 2018, începând cu ora 19:00 piesa de teatru „Pe placu’ lumii nu poți face niciodată” cu Ioan Isaiu și Elena Ivanca

Februarie – luna iubirii, sărbătorită la Mediaș

În luna februarie, Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret a pregătit o serie de evenimente dedicate iubirii adresate tuturor medieșenilor.

În data de 14.02.2018 Sala de ședințe „Daniel Thellmann” a Primăriei Mediaș va găzdui o dezbatere având ca temă „Dragobete vs. Valentine’s Day.” Elevii participanți de la Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth, Liceul Teoretic Axente Sever, Liceul Tehnologic Școala Națională de Gaz și Colegiul Tehnic Mediensis vor forma patru echipe care vor susține argumente pro și contra pentru ambele fațete ale moțiunii. Dezbaterea va începe la ora 11:00 și va fi moderată de către domnul profesor Dan Sima.

Tot în data de 14.02.2018 copiii vor citi despre iubire la Biblioteca Municipală „St.L. Roth” , secția copii, în cadrul unei acțiuni ce are ca temă „Dragobetele, sărbătoarea tinereții si a iubirii.”

Muzeul Municipal Mediaș găzduiește în data de 23.02.2018 o acțiune dedicată copiilor și adolescenților. „Între Valentin și Dragobete” se va desfășura în colaborare cu Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth.

În data de 24.02.2018, începând cu ora 16:00, medieșenii sunt așteptați la pationarul din Piața Regele Ferdinand I, la evenimentul „Iubește Românește” cu dansuri moderne pe gheață, muzică, sesiuni foto, tombolă cu premii și multe alte surprize. Atmosfera va fi întreținută de către tineri talentați – Bristena Tătar și Emanuel Varga și de către membrii clubului „Magic of the Dance”. Intrarea la pationar va fi liberă pentru toate cuplurile.

La Sala Traube, în data de 24.02.2018, de la ora 11:00 se va desfășura o piesă de teatru dedicată copiilor, dar și adulților – „Frumoasa și bestia”.

Alte evenimente care se vor desfășura luna aceasta la Sala Traube sunt:

  • Concert de muzică corală – Concertul va avea loc în data de 16.02.2018 și va fi susținut de către Corul Continental și Orchestra Continental
  • Spectacol de Stand-up Comedy cu Cătălin Bordea, Ana Maria Călița și George Tănase. Spectacolul va avea loc în data de 23.02.2018
  • Spectacol folcloric „Dor de primăvară” cu artiști de muzică populară și ansambluri folclorice. Spectacolul va avea loc în data de 18.02.2018, începând cu ora 17:30. Spectacolul va fi susținut de către Ansamblul folcloric „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureș, Grupul vocal „Pe ulița satului” din Boian, Grupul vocal al Școlii Populare de Arte Sibiu, Ansamblul folclor „Purtata” și soliști vocali Antonia Glogovețan, Alin Matiaș, Bianca Crețu, Radu Dumitru și Diana Crețu.

 

Lansare de carte – Mărturii ale comunității săsești de la Mediaș

Lansare de carte

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, în parteneriat cu Heimathgemeinschaft Mediasch e.V. (Asociația Locului Natal din Germania) și Parohia Evanghelică C.A. Mediaș, organizează în data de 31 ianuarie 2018, ora 17:00, lansarea cărții Muzeul Alt-Mediasch. Mărturii ale comunității săsești de la Mediaș, autor: Viorel Ștefu.

Prezentarea volumului va fi susținută de către prof. univ. dr. Eva Mârza, dr. Vasile Mărculeț, Răzvan Pop, dr. Mihai Chiriac și Stpfr. Gerhard Servatius-Depner.

Evenimentul editorial va avea loc la sediul Muzeului Municipal Mediaș, str. Mihai Viteazu, nr. 46.

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române

Unirea Principatelor Române

În săptămâna 22 – 26 ianuarie, Primăria Municipiului Mediaș organizează o serie de evenimente dedicate importantului moment istoric care a avut loc la 24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor Române. Acestea se vor desfășura atât la sediul Primăriei Mediaș, cât și al instituțiilor de cultură din municipiu.

Masă rotundă dedicată Unirii din 1859

Primăria Municipiului Mediaș organizează luni, 22 ianuarie, o dezbatere având ca temă „Unirea de la 24 ianuarie 1859“. Manifestarea se va desfășura în Sala de Ședințe ,,Daniel Thellmann“ , începând cu ora 17:00. 

Invitați la această masă rotundă sunt istorici și oameni de cultură din Mediaș, Sibiu și Turda: Alexandru Hudițeanu, Alexandru Bucur, Dionisie Turcu, Delia Voina, Răzvan Mihai Neagu, Vasile Mărculeț, Helmuth Knall, Mihai Chiriac, Ion Mihai Ionescu, Dan Ramf, Viorel Ștefu.

Manifestare la muzeu – „Mica Unire și rolul ei în istoria României“

Muzeul Municipal Mediaș va marca împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, printr-o activitate organizată în colaborare cu Grădinița „Bucuria Copiilor”, în data de 23 ianuarie, ora 10:30. La acțiune vor participa grupele mari ale instituției amintite, sub îndrumarea doamnelor învățătoare Victoria Ciulea, Silvia Bozdog, Amalia Gâdea și Anca Mozeș, coordonate de către directorul instituției, doamna Izabella Peter.

În cadrul acestei manifestări vor avea loc o serie de prezentări sub forma unor lecții deschise, susținute pe înțelesul celor mici, cu referire la evenimentele istorice care au stat la baza formării Statului Național Unitar Român.     

Expoziție de carte tematică la Biblioteca Municipală

În perioada 22 – 31 ianuarie 2018, la Biblioteca Municipală „St. L. Roth” Mediaş este organizată expoziţia de carte „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Manifestarea, organizată atât la secția copii, cât și adulți, este dedicată Unirii Principatelor Române, cu diferiţi scriitori, personalităţi şi istorici români care au marcat acest eveniment politic şi cultural atât în literatură, cât şi în istorie. Printre  cărţile aflate în expoziţie, menţionăm câteva titluri existente în fondul nostru de carte, volume ce aşteaptă să fie răsfoite de cei interesaţi: Dumitru Vitcu – „Diplomaţi ai Unirii”, Al. I. Cuza – „Acte şi scrisori“, Dan Berindei – „Epoca Unirii”, Vasile Alecsandri – „Hora Unirii”, Cezar Bolliac  –  „Răsunet de la Hora Unirei de Vasile Alecsandri”, Mihail Kogalniceanu  – „Scrieri literare şi istorice”, Dimitrie Bolintineanu – „La Unire” și altele.

 

 

Meci de baschet la Mediaș

Meci de baschet la Mediaș

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș va disputa o partidă pe teren propriu, avându-i ca adversari pe membrii echipei CSM II Oradea.

Iubitorii baschetului sunt așteptați joi, 14 decembrie, cu începere de la ora 17.00,  la Sala Sporturilor din municipiu, pentru a încuraja echipa locală.

Intrarea este liberă.

Târgul de Crăciun de la Mediaș se încheie luni, 18 decembrie

Târgul de Crăciun de la Mediaș se încheie luni, 18 decembrie

Ca urmare a decretării zilelor de 14, 15 și 16 decembrie drept perioadă de doliu național, în memoria Maiestății Sale Regale Regele Mihai I, programul Târgului de Crăciun care se desfășoară la Mediaș a suferit unele modificări.

Astfel, toate manifestările programate pentru aceste trei zile au fost redistribuite în perioada premergătoare zilelor de doliu național.  Concertele care urmau să aibă loc în 14, 15 și 16 decembrie se vor desfășura în data de 18 decembrie, când va avea loc și închiderea oficială a ediției de anul acesta a Târgului de Crăciun din municipiul nostru.

În data de 18 decembrie, de la ora 14:00, îi invităm așadar pe toți medieșenii să ia parte la recitalurile pregătite special pentru ei, care vor include atât artiști locali cunoscuți sau tinere talente, cât și nume consacrate ale scenei românești.

Programul zilei de 18 decembrie va fi deschis de către Kadar Bianca și Iulia Lepădat, urmate de către artiștii locali Vasile Pădure, Narcisa Luncan și Cosmina Fulea.

Seara de închidere a Târgului de Crăciun îi are ca invitați speciali pe binecunoscuții Nicola, Cătălin Crișan și Proconsul.

Afișele și pliantele cu programul vor fi distribuite atât în oraș, cât și în localitățile învecinate.

Dezbateri privind accesarea finanțărilor pentru acțiuni culturale în județul Sibiu în 2018

Propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la Ghidul privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni culturale în județul Sibiu în anul 2018

Vă aducem la cunoştinţă publică faptul că urmează să fie inițiat Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Ghidului privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni culturale în județul Sibiu în anul 2018.

Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris, până în data de 12.01.2018 propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la Ghidul privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni culturale în județul Sibiu în anul 2018.

Propunerile pot fi trimise d-nei Ioana Preda – inspector de specialitate – Serviciul Strategii, Dezvoltare Economică şi Socială –  Consiliul Judeţean Sibiu, la adresa de e-mail:  ioana.preda@cjsibiu.ro

Vă mulțumim.

 

Ghid de finanțare pentru acțiuni culturale 2018

Anexa 1a – Formular tip de propunere a proiectelor

Anexa 1b – Declarație de imparțialitate

Anexa 1c – Declarație pe proprie răspundere

Anexa 1d – Declarație de confidențialitate

Anexa 1c – Contract de finanțare