Primăria Municipiului Mediaș s-a alăturat din nou „Săptămânii Naționale a Voluntariatului“, eveniment care se desfășoară în fiecare an în cea de-a treia săptămână a lunii mai, iar în plan local, în parteneriat cu Colegiul „Școala Națională de Gaz“ au avut loc o serie de activități pentru a marca acest proiect. În mod concret, 30 de tineri liceeni, coordonați de către doamna Cristina Pustai, profesor documentarist, au desfășurat activități de înfrumusețare a spațiilor din două grădinițe ale municipiului nostru.
Evenimentul „Săptămâna Națională a Voluntariatului“ se desfășoară anual, la nivel național și este un bun prilej de a mobiliza cât mai multe instituții și organizații pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul întregii comunității și pentru a recunoaște public meritele și activitatea voluntarilor.
Mulțumim tuturor participanților Colegiului „Școala Națională de Gaz“ implicați în aceste activități, pentru exemplul pe care îl oferă întregii comunități!
„Voluntariatul este o activitate extrem de importantă la nivelul oricărei comunități. Nu pot decât să le mulțumesc acestor tineri, să îi mulțumesc Cristinei Pustai și instituțiilor de învățământ care au acceptat să facă acest parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, pentru a derula astfel activități atât de utile pentru copii și pentru noi toți“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.
„În România se sărbătorește deja, de 11 ani, Săptămâna Națională a Voluntariatului, în cea de-a treia săptămână a lunii mai. Încercăm să fim un exemplu pentru comunitatea din care facem parte, iar anul acesta participăm în acest proiect, care este organizat de către Primăria Municipiului Mediaș, cu un număr de 20 de elevi de la Colegiul SNG. Avem bucuria să ne întâlnim și să ne împrietenim cu cadrele didactice de la cele două grădinițe în care se desfășoară proiectul în acest an, respectiv Pinocchio și Dumbrava Minunată, din cartierul Vitrometan. La grădinița Pinocchio continuăm practic un proiect început anul trecut, când un număr de aproximativ 20 de elevi au pictat ziduri exterioare din curtea absolut minunată a acestei grădinițe, iar anul acesta continuăm, alături de copii și de cadrele didactice, cu desene pe asfalt, care sperăm să reziste cât mai mult. Săptămâna Națională a Voluntariatului și voluntariatul, în general, dorește să atragă atenția comunității asupra a ceea ce poate să însemne puterea cuvântului împreună“, a transmis doamna Cristina Pustai.