Desfășurată în prezența unui public extrem de numeros, ediția din acest an a jocului de Țuru s-a încheiat prin premierea membrilor celor două echipe care au participat la jocul demonstrativ, pe care îi felicităm pentru implicare în păstrarea tradiției.
Mulțumim de asemenea artiștilor care au întreținut atmosfera prin cântece și dansuri populare – Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Luminița Dejan, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Dan Filuț Tabără, Cosmina Fulea, Aurica Bacea, Natalia și Alin Matyas, Ciprian și Mihaela Istrate, alături de grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie“ și ansamblurile de dansuri populare „Târnavele“ și „Muguri de pe Târnave“ -, precum și tuturor celor care au ales să fie prezenți la acest eveniment important al comunității medieșene.