Concurs Județean de Muzică Vocal – Instrumentală – 22.03.2019

Clubul Copiilor Mediaș organizează ediția a doua a Concursului Judeţean de muzică vocal-instrumentală. Concursul este inclus în Calendarul Competițiilor Școlare și al Activităților Educative din județul Sibiu și se va desfășura la Sala Traube din Mediaș în data de 22 martie, ora 15:00. Din fiecare școala pot participa maxim 3 elevi/grupuri la fiecare secţiune din cele patru categorii de vârstă.
Pentru că în acest an se împlinesc 60 de ani de la înființarea instituției, Clubul Copiilor Mediaș în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, organizează în aceeași zi de la ora 18:00 un Concert aniversar. În cadrul concertului vor cânta foști și actuali elevi ai clubului: Lea Muszka, Virgil Suciu, Claudiu Șimon, Alexandru Benko si Emanuel Varga, împreuna cu formația Dinamic.
În holul Sălii Traube spectatorii vor putea vedea o expoziție cu fotografii din cei 60 de ani de activitate ai fostei Case a Pionierilor, expoziție de pictură si lucrări ale elevilor de la diverse cercuri, iar in cadrul concertului vor fi proiectate câteva imagini document, realizate în anul 1972.
Intrarea la cele două evenimente este liberă.